Am avut o luna ianuarie anosta pana la D-zeu si un februarie efervescent pana peste putinta mea de asimilare. Presimt un martie crucial in care trebuie sa iau o decizie clara vis a vis de ce dracu am de gand sa fac cu bruma de viata ce mi-a mai ramas.
Asadar cum ziceam, ianuarie a debutat cu o saptamana de leneveala dupa o petrecere de revelion…ca de revelion, cu mancare in exces, bautura si canapea + telecomenzi. Au urmat trei saptamani surprinzator de aglomerate la job, rastimp in care viata de dincolo de laptop a ramas in plan secundar.
In fatidica zi de 28.01 primesc un sms (oh, sms-urile astea): Vino ! Mi-e dor de tine. De imbratisarea ta, de caldura pieptului tau, vreau sa fac dragoste cu tine. Risc orice numai sa te privesc in ochi o ora”
Am sters mecanic mesajul si am inchis ochii tremurand literalmente din tot corpul. N-am sperat in veci sa o mai pot vedea altfel decat in poze. Febril, mi-am gandit exit-ul si in cinci zile eram in avion spre Bergamo.
Doua ore cat am stat in aer am rememorat toti cei 11 ani de extaz si agonie. Plecand de la banalul pariu cu Bogdan de la care a inceput totul, prin care am pus la bataie o naveta de bere ca la majoratul meu i-o trag si pana la ultimul ei sms prin care anunta obstescul sfarsit al iubirii noastre. Caci, da, a fost iubire, multa iubire. Sunt unul din fericitii care pot spune ca si-au intalnit sufletul pereche. Si nu trebuia decat sa intind mana sa culeg rodul. Ca un idiot ce sunt insa, am vrut sa musc din el abia intr-o zi de toamna tarzie, cand deja era ros de viermi si putrezit.
Aeroport, autostrada, taxi, bilet cu adresa dat taximetristului.
In fata casei am stat pret de vreo jumatate de ora, am fumat 10 tigaritemandu-ma sa o sun. Sa-i spun ce ? Cum sa exprim in cuvinte dorul ? N-as fi crezut ca voi mai avea vreodata parte de batai de inima atat de puternice. A mea inima mistuita acum 5 ani in flacari alimentate de kerosen inca bate. Si bate puternic. Deci traiesc.
Am luat-o in brate. Mi-a aratat-o pe Antonia care dormea in patutul ei. Putea fi copilul nostru.
Ne-am asezat pe o canapea si cum se intampla de fiecare data cand ne regaseam dupa luni de ratacire am inceput sa vorbim, intai prin cuvinte simple, apoi prin flirt, prin atingeri si in fine inlantuiti. Am sarutat-o ca un nebun, m-am afundat in parfumul ei sperand sa-l captez pentru eternitate, i-am magaiat trupul, trupul ei matur, trupul ei si al celor 36 de ani, cu urmele sarcinii inca vizibile. Trupul ei care intr-o maniera cotidiana este atins acum de omul al carui singur merit este acela de a fi stiut sa speculeze momentul ei de slabiciune, cand mii de km ne desparteau si din cauza carora n-am putut s-o readuc acolo unde-i este locul: langa mine. A terminat lacrimand si strangandu-ma puternic in brate murmurand “mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor, mi-e dor”. Iar eu stateam neputincios si priveam peste umarul ei.
Drumul inapoi spre casa a fost pustiu. Gol de orice traire, de orice simtire, n-am fost in stare nici macar sa incerc un flirt nevinovat cu o insotitoare de bord, care prin fisa postului probabil c-ar fi fost obligata sa-mi zambeasca
Voi, copii, daca aveti vreodata norocul sa intalniti perechea, n-o lasati sa plece de langa voi, devorati-o. Aveti curajul si asumati-va dragostea, pasiunea si angajamentul. Nu cautati scuze patetice pentru a nu va lasa purtati de val, nu apelati la pragmatism cand iubiti.
Acasa am continuat sa mor incet,incet. Noroc c-am putut invoca drumul obositor sa pot privi prin ea fara a trezi suspiciuni
A doua zi am sunat-o pe Carmen “Marriott”, i-am facut o vizita si am incercat sa-mi inec amarul intr-o ora de sex normal/anal si oral neprotejat cu finalizare, totul pentru cinstita suma de 200 RON, banuti munciti pana la ultimul leut de biata fata, care nu intelegea de ce nu obtine reactiile cu care am obisnuit-o de-a lungul numeroaselor mele vizite in patul si intre sanii ei
Acum intelegeti de ce n-am mai postat nimic de doua luni?